Diete

Tu știi care este legătura dintre consumul de cafea și grăsimea corporală? Iată ce arată un studiu recent!

Un studiu recent, publicat în The Journal of Nutrition, arată că există o legătură strânsă între grăsimea pe care femeile o acumulează pe abdomen și cantitatea de cafea pe care acestea o consumă zilnic.  Mai exact, cele  care consumă două sau trei ceşti pe zi,  au o grăsime corporală şi abdominală mai scăzută faţă de cele care beau mai puţină cafea, sau care nu o consumă deloc.
În urma cercetărilor, se pare că procentul de adipozitate este cu 3,4% mai mic, în cazul femeilor cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani. La femeile cu vârste mai mari de 45 de ani, procentul este și mai bun – acestea au cu 4,1% mai puțină grăsime decât cele care nu consumă deloc cafea.  În cazul bărbaților, însă, rezultatele studiului au fost nesemnificative, dar, totuși, chiar și la ei s-a observat o scădere medie a grăsimii corporale cu 1,5 %.
„Cercetările noastre sugerează că ar putea fi vorba despre compuşi bioactivi din cafea, în afară de cofeină, care pot regla greutatea şi care ar putea fi folosiţi drept compuşi anti-obezitate”, a declarat dr. Lee Smith,  unul dintre autorii studiului.

„Cafeaua sau ingredientele sale active ar putea fi integrate într-o strategie de dietă sănătoasă pentru a reduce povara afecţiunilor cronice asociate epidemiei de obezitate. Este important să interpretăm studiul în funcţie de limitările sale. Studiul a fost făcut într-un anumit timp,  aşa că nu pot fi stabilite tendinţe”, a mai adăugat cercetătorul.

Despre beneficiile consumului de cafea, găsiți mai multe aici.

 

V-ar putea interesa și:

Vouă cum vă place să vă beți cafeaua? Iată cum puteți să-i îmbogățiți gustul!

 

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.