Vedete

Un sud-coreean care a devenit model la 64 de ani ne demonstrează că niciodată nu e prea târziu să-ți împlinești visele!

E ceea ce tinerii numesc “cool”, are o privire intensă și un chip foarte expresiv. Într-o țară precum Coreea de Sud, unde frumusețea se obține pe bandă rulantă cu ajutorul bisturiului, iată că un “bunic” de 64 de ani a reușit să spargă tiparele și să devină model! Kim Child-du a debutat nu demult în această meserie rezervată aproape exclusiv tinerilor și a avut un succes fulgerător. Chiar și el se miră cum a putut deveni celebru peste noapte. Acum, oamenii îl recunosc în metrou și pe stradă și îl roagă adesea să facă o poză împreună. După numai o lună de când a devenit model, Kim a fost invitat să defileze pe podium la Seoul Fashion Week, ceea ce, bineînțeles, i-a sporit notorietatea. El spune că, după ce mai bine de șase decenii a trăit ca un om obișnuit, acum, faptul că este recunoscut și oprit pe stradă,  îl face să se întrebe ce a făcut ca să merite atâta atenție.

De fapt, visul lui Kim a fost să devină model încă de pe vremea când avea 20 de ani, dar părinții săi s-au opus vehement. Așa se face că a ajuns să practice tot felul de meserii: a deschis un restaurant unde se servește supă, a vândut haine, etc. Ideea de a-și încerca din nou norocul în modelling i-a venit la insistențele fiicei sale, care l-a îndemnat să meargă la castinguri, deoarece are un chip foarte expresiv.  Și… de data aceasta, norocul i-a surâs.

Acum, Kim trebuie să lucreze cot la cot cu oameni foarte tineri din branșă, însă acest lucru nu îl intimidează prea tare, mai ales că a fost foarte bine primit. E prietenos cu colegii și colaboratorii săi, îi tratează cu mult respect și astfel reușește să evite răutățile și ironiile. Părul său lung și barba naturală îl fac să iasă clar în evidență, într-o țară în care bărbații, indiferent de vîrstă, sunt rareori văzuți cu o asemenea imagine.

Povestea lui Kim este o adevărată sursă de inspirație pentru noi toți și un îndemn să nu ne abandonăm visele. Motto-ul de viață al acestui remarcabil sud-coreean este: “fă ceea ce ți-ai propus, fără să te gândești prea mult. Iar dacă ai căzut, ridică-te și mergi mai departe!”

 

V-ar putea interesa și:

Secrete de vedete: la aproape 100 de ani, cea mai excentrică doamnă din lumea modei ne oferă câteva sfaturi despre cum să îmbătrânim cu grație

Faceți cunoștință cu Lyn Slater. La 64 de ani, și-a construit o carieră impresionantă în domeniul modei, dintr-un… accident

 

Loading...

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.