Sănătate

Vitaminele – esențiale pentru organism. Ep. 3 – vitamina C

Nu o fi vitamina C  chiar  leacul minune pentru gripe și răceli, așa cum cred unii, dar cu siguranță ameliorează simptomele acestor afecțiuni și are și alte beneficii pentru sănătate, deloc de neglijat. Cunoscută și sub numele de acid ascorbic, vitamina C este un antioxidant puternic, care ajută corpul să formeze și să mențină țesutul conjuctiv, inclusiv oasele, vasele de sânge și pielea.

Vitamina C ajută la repararea și regenerarea țesuturilor, la protejarea împotriva bolilor cardiovasculare, la absorbția fierului, la prevenirea scorbutului și la scăderea colesterolului și a trigliceridelor. Cercetările indică faptul că vitamina C poate proteja împotriva mai multor tipuri de cancer,  prin combaterea radicalilor liberi și  neutralizarea efectelor nitriților (conservanți găsiți în unele alimente ambulate, care pot crește riscul de a dezvolta această boală cumplită).

Vitamina C este utiă și pentru menținerea sănătății pielii. Ea stimulează producerea colagenului și poate neutraliza efectele radicalilor liberi (aflați ce sunt aceștia de aici).

Simptomele deficitului de vitamina C – oboseală, slăbiciune musculară, dureri musculare și articulare, sângerarea gingiilor, erupții cutanate, iar în cazuri extreme, scorbut.

Cantitatea recomandată pentru adulți este 65-90 mg/zi. Cei care iau suplimente de vitamina C  în exces pot avea simtome ca: diaree, greață, vărsături, crampe abdominale, dureri de cap.

Surse naturale de vitamina C: mere, sparanghel, fructe de pădure, broccoli, varză, pepene galben, conopidă, citrice, kiwi, ardei roșu.

 

V-ar putea interesa și:

Vitaminele – esențiale pentru organism. Ep. 2 – complexul de vitamine B

5 semne care îți arată că ai o carență de vitamine

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.