Frumuseţe

Vreți un corp numai bun de arătat pe plajă într-un timp foarte scurt?

Antrenoarea vedetelor de la Hollywood vă explică ce trebuie să faceți.

În urmă cu ceva timp, vă făceam cunoștință cu renumita antrenoare a vedetelor de la Hollywood, Tracy Anderson, care ne oferea atunci câteva trucuri pentru un stil de viață activ și sănătos. Ei bine, acum, pentru că suntem în plină vară, anotimp în care suntem disperate să obținem cât mai rapid posibil siluete care să arate bine în costume de baie sau piese vestimentare minimaliste, am revenit la Tracy Anderson. Recent, frumoasa blondă a acordat un interviu site-ului goop.com, deținut de buna sa prietenă Gwyneth Paltrow,  în care le oferă cititoarelor câteva sfaturi despre cum pot slăbi rapid.  Fie că aveți la dispoziție o lună, două săptămâni sau doar 48 de ore, tot puteți face ceva ca să scăpați de kilogramele nedorite.

Î: Cum putem începe să pierdem în greutate? Ai o mulțime de clienți care încearcă asta acum, în timpul sezonului de plajă?

R: Evident. Cea mai bună modalitate de a începe să pierdeți în greutate este să vă antrenați în fiecare zi. În plus, eliminați glutenul și mâncați cât mai puțini carbohidrați. De asemenea, evitați să mâncați porții foarte mari și să vă supraîncărcați sistemul digestiv. Dacă vă e foame între mese, mâncați un ou fiert.

Î: Ce se întâmplă cu persoanele care se blochează la o anumită greutate și nu pot să slăbească, indiferent ce ar face?

R: Acest lucru poate fi cu adevărat dificil și frustrant. Uneori, însă, este o chestiune de sinceritate. Poate de fapt oamenii se mint pe ei înșiși și nu fac tot ce ar trebui să facă.  De asemenea, ar trebui să își regândească rutina de mișcare. Ar trebui să facă mai multe exerciții cardio și mici ajustări în alimentație – cum ar fi tăierea mierii din ceai, a laptelui din cafea, care vor face în timp diferența.  Pentru cei cu metabolism foarte lent, provocarea e mai mare. Aceștia chiar trebuie să aleagă opțiunile cele mai sănătoase și să fie foarte responsabili și disciplinați.

Î: Este posibil să pierzi rapid în greutate, să slăbești vizibil într-o singură lună, să zicem?

R: Dacă faci tot ceea ce trebuie să faci, poți să pierzi și 14 kg într-o lună! Totul este să vrei! Acest lucru necesită însă multă voință fizică și mentală. Veți experimenta stresul pe termen scurt, dar acest lucru va fi oricum mai puțin deranjant decât stresul provocat de creșterea în greutate.

Iată ce ar trebui să mâncați în luna în care v-ați propus să slăbiți:

Mic dejun, alegeți din următoarele variante – ceai detoxifiant amestecat cu două linguri de pudră proteică; 2 ouă fierte, cu sare de mare și rozmarin; 1 ceașcă de afine, mure și zmeură.

Prânz, alegeți una dintre următoarele: salată romană tocată, spanac, buchețele mici de broccoli, varză, oțet de orez sau de mere, plus o mână de migdale; o altă opțiune de salată: spanac, ceapă roșie, pătrunjel, brânză slabă; piept de pui sotat cu usturoi și o salată verde cu castraveți, cu oțet sau lămâie; 2 tortilla de porumb fără gluten, cu mozarella, roșii tocate, ceapă, pătrunjel și sare de mare.

Cină: piept de pui sau pește la grătar cu puțină salată sau legume fierte la abur (broccoli, roșii, dovlecei).

Gustare – două bucățele de ciocolată neagră .

Alte recomandări: beți multă apă, optați pentru ceaiuri cu zero calorii; nu depășiți un pahar de vin pe zi (de preferat alb, nu roșu).

Și, ca să știți, mișcarea este esențială. Trebuie să transpirați abundent, timp de o oră, în fiecare zi.

Despre slăbit, într-o abordare foarte prietenoasă!

TOP 10 alimente absolut delicoase pe care trebuie să le consumi dacă vrei să slăbești

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.