Sănătate

Xylitol – alternativa sănătoasă a zahărului. Ce beneficii are pentru sănătate

Se știe deja că zahărul conduce detașat în topul listei alimentelor nesănătoase, motiv pentru care îndulcitorii au devenit tot mai populari. Nu toți sunt, însă, sănătoși și aici ne referim la cei chimici.  Din fericire, există și variante naturale, printre care amintim ștevia și xylitolul. Acesta din urmă arată și are gustul zahărului, dar cu 40% mai puține calorii.  Există chiar studii care arată că xylitolul aduce și unele beneficii pentru sănătate.  Acesta este un alcool de zahăr cu structură cristalină, granulară, care este produs și de corpul uman, dar se găsește și în multe fructe și legume. Xylitolul este folosit adesea pentru producerea gumei de mestecat fără zahăr, a bomboanelor, produselor pentru diabetici și celor destinate îngrijirii orale. Și încă o veste bună – chiar dacă alcoolii din zahăr sunt carbohidrați din punct de vedere tehnic, cei mai mulți nu cresc nivelul de zahăr din sânge și au efecte neglijabile asupra glicemiei și insulinei.  Prin urmare, niciunul dintre efectele nocive ale zahărului nu se aplică pentru xylitol. Indicele glicemic al acestuia – o măsură a vitezei cu care un aliment crește glicemia – este de numai 7, în timp ce zahărul obișnuit este de 60–70.

De asemenea, poate fi considerat un îndulcitor favorabil pierderii în greutate, deoarece conține 40% mai puține calorii decât zahărul. Pentru persoanele cu diabet, prediabet, obezitate sau alte probleme metabolice, xilitolul este o alternativă excelentă la zahăr. Studiile făcute pe șobolani au arătat că Xylitolul poate îmbunătăți simptomele diabetului și reduce grăsimea de pe burtă.

În plus, acest îndulcitor natural  sporește sănătatea dentară și ajută la prevenirea cariilor. Cercetările au arătat, de asemenea, că Xylitolul reduce infecțiile urechii.  Una dintre descoperirile recente a arătat că acesta poate îmbunătăți producția de colagen a organismului și poate proteja corpul împotriva osteoporozei. De asemenea, Xylitolul hrănește bacteriile sănătoase din intestin, acționând ca o fibră solubilă și îmbunătățind sănătatea digestivă.

Efecte secundare:

Xylitolul este bine tolerat în general, dar există, totuși, persoane care experimentează reacții adverse digestive (balonare, diaree), atunci când îl consumă în exces. În aceste cazuri, doza trebuie crescută treptat, până când corpul se va adapta.

 

V-ar putea interesa și:

Vrei să afli dacă ești dependent/ă de zahăr? Răspunde la următoarele opt întrebări

Top alimente care nu conțin deloc, sau aproape deloc zaharuri și carbohidrați

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.