Sănătate

Ghimbirul, o plantă de nota zece. Este gustos în bucătărie și excelent pentru sănătate

Ghimbirul este o plantă cu atât de multe beneficii pentru organism, încât nu este de mirare că era folosit atât în bucătărie, cât  și în tratarea unor afecțiuni, încă de acum două mii de ani. Denumit popular și “ghimber” sau “gingiber”, ghimbirul provine din regiuni tropicale și este foarte  utilizat în țări ca India, Malaezia, Nepal,  Bangladesh, de unde nu lipsește practic din nicio rețetă. Treptat,  această plantă erbacee cu o rădăcină extrem de aromată,  a devenit populară în întreaga lume.ghimbir1

Tulpina subterană (rizomul) poate fi utilizată în stare proaspătă, sub formă de pulbere, uscată, sub formă de ulei sau suc. Ar trebui să consumăm cât mai mult ghimbir, în special acum, iarna, când ne ajută să digerăm mai ușor mâncărurile grele, pline de grăsimi, și să luptăm împotriva răcelilor de sezon.

Zece beneficii ale ghimbirului

  1. Tratează răcelileconsumat sub formă de ceai, este un calmant ideal pentru inflamațiile gâtului, febră, răgușeală, sinuzite și congestii respiratorii.
  2. Ajută la tratatarea tulburărilor respiratorii – ameliorează simptomele astmului bronşic, atât folosit sub formă de suc, cât şi sub formă de tincturăţ
  3. Ameliorează tulburările digestive – calmează durerile abdominale și menstruale, ajută digestia, reglează pofta de mâncare și neutralizează toxinele acumulate în organism.
  4. Previne stările de greață și amețeala – ghimbirul era folosit cu succes și de cei care călătoreau cu vaporul, deoarece ajută la tratarea răului de mare.
  5. Este un excelent tonic și energizant pentru organism – planta ajută mult în cazurile de depresie, senzație de oboseală permanentă, letargie.ghimbir2
  6. Îmbunătățește circulația sanguină
  7. Stimulează pierderea în greutate – ghimbirul accelerează metabolismul, intensifică procesul de ardere a grăsimilor și contribuie la eliminarea toxinelor
  8. Îmbunătățește diureza – este indicat în tratatea litiazei renale, a retenției de apă
  9. Combate inflamațiile și infecțiile – ghimbirul este un excelent antiinflamator, motiv pentru care este numit și antibiotic natural
  10. Tratează căderea părului – este folosit cu succes pentru tratarea alopeciei, deoarece are un efect de revitalizare a foliculilor și a firelor de par

Ceaiul de ghimbir

Datorită proprietăților sale digestive și antistres, ceaiul de ghimbir este folosit în medicina ayurvedică. Este însă foarte important ca băutura să fie preparată din rădăcina proaspătă de ghimbir, nu din pliculețele care se găsesc în comerț.ceai-de-ghimbir3

Mod de preparare: se spală bine sub un jet de apă rece o rădăcină de ghimbir de aproximativ 5 cm. Se pune la fiert un litru de apă, apoi se adaugă ghimbirul dat prin răzătoare și se lasă la fiert încă un minut. Stingeți focul și lăsați vasul acoperit încă 30 de minute, după care strecurați ceaiul.  Acesta trebuie consumat îndulcit cu miere, la care puteți adăuga zeamă de lămâie sau mentă.

În bucătărie, ghimbirul poate fi folosit în salate, la sosuri, prepararea fripturilor, în supe și la deserturi.  Iată o rețetă delicioasă care conține și această plantă miraculoasă:

Piept de pui cu lămâie, ghimbir și miere

Ingrediente:

  • Un piept mare de pui
  • O bucată de ghimbir proaspăt
  • 2-3 căței de usturoi
  • O lămâie de la care folosiți atât sucul, cât și coaja dată prin răzătoare
  • Două linguri de miere
  • Ulei de măsline

Mod de preparare:

Pieptul de pui se curăță de pieliță, se taie în bucăți potrivite și se pune într-un bol. Se adaugă ghimbirul dat prin răzătoarea mică (este suficientă o rădăcinî de cca 3 cm), ustutoiul tocat mărunt, sucul de lămâie, coaja  și merea de albine. Se freacă foarte bine carnea cu aceste ingrediente și se lasă o jumătate de oră-o oră. Se pune apoi carnea într-o tavă pentru friptură, se stropește cu uleiul de măsline și se dă la cuptor pentru 30-35 de minute, la o temperatură de 180 de grade. Se servește cu puțin orez basmati fiert.piept-de-pui-cu-ghimbir-si-lamaie

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.