Frumuseţe

Cum luptăm împotriva ridurilor? Natura ne ajută din nou!

Ridurile sunt semnele inevitabile ale îmbătrânirii și, din păcate, nu există metode infailibile ca să scăpăm de ele. Nici injecțiile cu botox,  operațiile estetice, peelingul chimic  sau terapiile cu laser,  nu fac altceva decât să le atenueze pentru o perioadă de timp. Toate aceste procedee sunt însă extrem de costisitoare, iar unele chiar riscante. Ce este de făcut? Să apelăm, din nou, la ajutorul naturii.

Din păcate, atunci când pielea îmbătrânește,  își pierde colagenul, principala substanță răspunzătoare de aspectul ei neted și întins. Treptat, pe față apar mici șanturi, din ce în ce mai vizibile odată cu trecerea timpului.  Genele joacă și ele un rol important în procesul de îmbătrînire. Totuși, dacă preluăm controlul din timp, putem amâna sau reduce efectele acestui proces.  Iată zece remedii naturale, de care ne putem folosi ca să luptăm împotriva ridurilor.

1. ULEIURILE ulei de cocosUleiul de cocos este bogat în antioxidanți și poate preveni formarea de radicali liberi, care sunt una dintre cauzele principale ale îmbătrânirii precoce. Este un hidratant și emolient  natural,  care ajută la reducerea ridurilor.  Masați pielea în fiecare seară, înainte de culcare, cu ulei de cocos. Uleiul de măsline  a fost folosit pentru prima dată ca produs cosmetic de egipteni, în urmă cu peste 5000 de ani; este bogat în antioxidanți, vitaminele A și E, care ajută, de asemenea, pentru a lupta împotriva radicalilor liberi.

2.  SUPERALIMENTELE.  Pielea  ta este o combinație de proteine, apă și grăsimi, și are nevoie  să te hrănești cu alimente sănătoase, precum migdalele, afinele, sau roșiile. Dacă le mănânci în mod regulat, vei vedea că ridurile se vor diminua, iar tenul va fi mai neted și mai strălucitor.

3. MASCA CU BANANE.  bananeAceste fructe sănătoase nu sunt doar bune de mâncat, ci pot fi folosite și  ca bază pentru o excelentă mască antirid. Amestecați o jumătate de banană cu o linguriță de suc de portocale și o linguriță de iaurt simplu, puneți amestecul pe față și lăsați-l să acționeze 15-20 de minute.

4. VITAMINA C. Când ești tânăr, pielea ta este plină de vitamina C, care joacă un rol esențial în menținerea elasticității țesutului.  De aceea, se recomandă să luați suplimente cu vitamina C și să folosiți exfoliante pentru piele care conțin această vitamină.

5. MINERALE.  Seleniul poate fi folosit ca tratament antirid preventiv și funcționează ca un antioxidant puternic.  Cuprul este un mineral esențial, care ajută la formarea colagenului, așa că utilizați cu încredere o cremă care conține peptide cupru și astfel veți îmbunătăți calitatea pielii. Și zincul este foarte important, mai ales dacă sunteți predispusă la erupții sau acnee, deoarece ajută la reglarea sebumului și la vindecarea coșurilor.

6.  MASCA DE ALBUȘ  Se amestecă  un albuș de ou cu o linguriță de suc proaspăt de lămâie și o jumătate de linguriță de miere. Această mască este indicată în special persoanelor cu tenul gras, deoarece micșorează porii și ajută la reducerea excesului de sebum.

7.  FEȚE DE PERNE DIN MĂTASE fete de perne din matasePare un moft, însă este o investiție pe care merită să o faceți, dacă vreți să aveți o piele cât mai frumoasă. Acestea nu lasă urme inestetice pe față, care, cu timpul, pot deveni permanente.  De altfel, specialiștii recomandă să dormim pe spate, pentru a evita ridurile care se formează pe față în timpul nopții.

8.  MASAJUL. Dacă este făcut cu regularitate, masajul facial este extrem de eficient în lupta cu ridurile. Iar dacă folosiți și un ulei special, rezultatele vor fi și mai bune.

9.  MIEREA CU LĂMÂIE. Un remediu extrem de simplu este amestecul format din aceste două ingrediente, care nu ne lipsesc niciodată din bucătărie. Chiar dimineața, înainte de a ne aplica machiajul, putem să îl aplicăm pe față timp de 10 minute, apoi, când ne vom clăti pe față, vom constata că pielea este mai strânsă, mai proaspătă și miroase frumos. Mierea ajută la păstrarea umezelii în celule, în timp ce lămâia stimulează producția de colagen.

10.  iaurt cu castraveteIAURT CU CASTRAVETE.Pasați o jumătate de castravete cu frunze de mentă și amestecați-l cu o jumătate de cană de iaurt grecesc, lăsați masca să stea la rece în frigider  o oră, două și aplicați-o  apoi pe față.  Castraveții conțin vitaminele  B1, B2, B3, B5, B6, acid folic, vitamina C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc.

 

Alte sfaturi pentru frumuseţe de la Dr. Quinn

“Aur” pentru piele, păr şi sănătate: Uleiul de Argan

Cum să ai pielea frumoasă la orice vârstă!

Secretul tenului perfect. Michelle Obama îl ştie de la Kate Middleton

Adaugă comentariu

Fă click aici pentru a posta un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.